”Festivalul ghiozdanelor”

Viața parohiei Septembrie 26, 2014

Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești în parteneriat cu Parohia ”Sfinții Voievozi” din Săvinești și Asociația Umanitară ”Ursula Honeck” din Piatra Neamț au desfășurat joi, 25 septembrie 2014, acțiunea umanitară și educativă ”Și copiii sărmani vor să meargă la școală” care face parte din campania ”Măsoară timpul cu faptele tale”.

Ne amintim cu drag de primele zile de școală, când cu emoții pășeam în sălile de clasă și ne așteptam profesorii. Fiecare se mândrea cu ghiozdanul lui și noile rechizite pe care abia aștepta să le folosească la teme. Ce bucurie!

Listă Beneficiari

Luminița bucuriei s-a aprins și în sufletul copiilor nevoiași din comuna Săvinești. Cu sprijinul domnișoarei Ana Vasiliu, directorul Școlii ”I.Gervescu” din Săvinești a fost întocmită o listă cuprinzând numele copiilor identificați cu nevoi sociale.

Astfel, în prima etapă a acestei acțiuni au beneficiat de ghiozdane, rechizite, jucării, 57 de copii, bunurile fiind distribuite de doamna Augusta Jumanca, președintele Asociației Umanitare ”Ursula Honeck” Piatra Neamț și de doamna Brîndușa Albert – coordonator programe sociale din cadrul Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești.

”Ne-am dorit să împărțim ghiozdanele de la începutul școlii, dar astăzi am reușit să împărțim o mare parte din ele copiilor care au nevoie. Astăzi au primit cei care aveau nevoie urgentă de aceste bunuri și sperăm că le-am făcut o bucurie. Mai urmează o distribuire de rechizite, am vorbit cu doamna Ursula Honeck, președinta Organizației “Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” din Germania, care ne-a asigurat că vom mai primi ghiozdane”, a declarat doamna Augusta Jumanca.

Mulțumirea sufletească este mult mai mare atunci când dăruiești! Fă-ți o bucurie...dăruind!

Brîndușa Dediu