Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv” de la Săvinești a fost și la data de 11 decembrie 2014, gazda unei noi activități cultural-educative, întrevedere ce are ca scop integrarea în societate a tinerilor deținuți din cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri din Bacău.
˶Noi ajutăm deţinuţii pas cu pas, îi ajutăm să înțeleagă rostul lor în detenţie, precum și modificările ce se produc la nivel personal. De asemenea, privarea de libertate lasă urme în sufletul unui om - aceasta este o realitate. Aceasta schimbă suflete , destine. Dar, o parte din cei care sunt închişi, dacă beneficiază pe parcursul executării pedepsei de suportul familiei, a specialistului din unitate care este oferit necondiţionat pot reveni în societate la fel cum erau înainte. Toată lumea ar trebui să înţeleagă că dincolo de televizor, hrană, casă , aceşti oameni sunt privaţi de libertate – acea libertate pe care noi n-am cumpărat-o, ci ne-a fost dăruită. O parte dintre ei reuşesc să treacă cu bine peste partea de detenţie şi să înveţe , să iasă de acolo mai înţelepţi, mai conştienţi de faptul că trebuie să-şi facă un rost în viaţă, să-şi pună ordine în gânduri”, a subliniat doamna subcomisar Geanina Ștefan, care le-a însoțit pe tinere și de data aceasta.
Printre activitățile de ocupare a timpului liber ce au loc în fiecare zi de joi la sediul fundației nemțene, astăzi s-a numărat realizarea unui mic atelier de lucru, în cadrul căruia au fost confecționate mici felicitări de Crăciun.
Mai mult decât atât, tinerele aflate în detenție au avut o suprinză pentru membrii fundației din Săvinești; au venit cu mici cadouri, decorațiuni și șosețele ornamentale de Crăciun, realizate în atelierul de lucru al Penitenciarului.
Cu prilejul vizitei la sediul fundației din Săvinești, una dintre cele 7 femei aflate încă în detenție ne-a vorbit despre importanța liberului arbitru și despre cum se poate schimba destinul unui om în urma unei astfel de experiențe.
-O să vă rog să ne spuneţi în câteva cuvinte ce s-a întâmplat, dacă se poate.
-În timp ce îmi exercitam meseria de contabil, în cadrul unei asociaţii de locatari, m-am văzut dintr-odată pusă în faţa unei situaţii foarte delicate. Neredactarea la timp a registrului de gestiune a adus cu sine o serie de probleme grave. Eu am încercat să cer ajutorul superiorilor , dar totul a fost în zadar.
A fost o situaţie mai complicată, erau mai multe asociaţii de locatari în aceeaşi încăpere, dar în fine, nu vreau să dau vina pe nimeni; dacă îmi făceam treaba la timp, nimic nu se întâmpla. Chiar dacă în perioada aceea aveam foarte multe probleme personale, asta nu e o scuză pentru ceea ce s-a întâmplat. Apoi eu am achitat prejudiciul integral, doar că asociaţia s-a constitutuit parte civilă şi ca urmare a venit la pachet cu o sumă de penalităţi. Dar o să ne judecăm penal după ce-mi voi ispăşi pedeapsa. Eu îmi asum tot ceea ce am făcut, mai am puţin, şi cu ajutorul lui Dumnezeu în luna ianuarie îmi ispăşesc aceşti doi ani de pedeapsă.
Sunt foarte multe femei aici, care după părerea mea, ar putea să-şi ispăşească foarte uşor pedeapsa şi în cadrul societăţii, lângă familie şi copii; atunci când faptele lor nu sunt foarte grave, bineînţeles.
-Ce profesie aveţi?
-De profesie sunt contabilă; am absolvit Liceul Informatic, respectiv Facultatea de Contabilitate şi Drept Administrativ. De-a lungul anilor am lucrat în comerţ, de la 16 ani la 45.
-Ce ne puteţi spune despre viaţa privată de libertate?
-Păi ce pot să spun, viaţa privată de libertate poate fi privită prin foarte multe ferestre, să zicem aşa. Eu m-am adaptat foarte greu ştiind că nu mai am libertate, primele şase luni au fost cele mai grele, fiindcă aici toată lumea e diferită: de la medii sociale, la concepţii şi caractere, nimeni nu seamănă. Ne diferenţiază foarte multe lucruri.
Pentru a face faţă, trebuie să găsim un numitor comun: în cazul acesta ceea ce ne leagă este dorinţa de a ne recăpăta libertatea, respectiv dorinţa de a rămâne la fel de raţionali, pentru a mai fi utili familiilor noastre atunci când ieşim afară.
-Aţi dezvoltat vreo pasiune în aceşti doi ani?
-Da, pot să spun că în ciuda faptului că cea mai mare pedeaspsă pentru mine este aceea că sunt privată de liberatate, aici am urmat un curs de croitorie şi am descoperit că am îndemânare. Chiar aici, la Fundaţia ˶Solidaritate şi Speranţă˝ din Săvineşti am lucrat costumaşe pentru păpuşe, ii, brăţări împletite, lumânări de ceară. N-aş fi crezut vreodată că mă pricep la aşa ceva. De asemenea, am pictat împreună cu ale mele colege.
-Ce aveţi de gând să faceţi după ce vă veţi ispăşi pedeapsa?
-În primul rând nu cred că voi mai activa în domeniu, deşi am avut o pasiune în lucra cu omul, cu actele; mi-a plăcut foarte mult contabilitatea, însă după experienţa cercetării penale şi judiciare, a proceselor nu cred că voi mai putea practica această meserie la fel de bine.
Pentru că nici cazierul nu-mi va mai permite să mai lucrez în acest domeniu, dar nici nu-mi mai doresc acest lucru, aş vrea să mă axez pe croitorie, că tot am urmat aici un curs de croitorie şi mi-a plăcut foarte mult. Odată ajunşi aici, am învăţat să ne intereseze mai mult partea legiferată a lucrurilor; am învăţat să citim cu mai mare atenţie Codul Penal, fiindcă numeroase articole din lege au mai multe interpretări.
-V-a sprijinit familia în tot acest timp?
-Categoric. Sunt unul dintre cazurile fericite. Copii mei au înţeles foarte bine cum au stat lucrurile: am trei copii, unul dintre ei, o fiică de 20 de ani este studentă la drept; ea este cea care m-a însoţit la fiecare proces.
-Aţi legat prietenii noi în această perioadă?
- Nu pot spune că aici am dat naştere unor noi relaţii de prietenie. E mult spus, fiindcă odată ajunsă aici mi-am dat seama că eu nu mai am prieteni, nu am avut niciodată. Fiindcă odată ce am ajuns aici, deşi cunoşteau situaţia prin care trec, nu m-au mai căutat, nu au mai dat nici un telefon.
-Ce aţi învăţat din această experienţă?
-Opinia mea este că fiecare dintre noi, răspunde pentru faptele sale, mai devreme sau mai târziu, nu este nimeni pe lumea acesta care să fie perfect din toate punctele de vedere. Dar, este foarte uşor să arunci cu piatra, din păcate.
Per total pot spune că am învăţat că viaţa nu e totdeauna dreaptă. Orice ai face trebuie să te gândeşti că dacă nu e în conformitate cu propriile tale credinţe şi valori, mai devreme sau mai târziu, o să plăteşti. Am mai învăţat să nu-i judec pe cei de lângă mine, ci dimpotrivă să-i ajut, pentru că şi eu îmi doresc să fiu ajutată de semenii noştri.
Aici, în penitenciar, am reuşim să fraternizăm chiar, avem noi o vorbă în cameră: o frăţie a surorilor. Eu sper ca şi afară societatea să ne înţeleagă şi să ne putem reintegra, după ce ieşim de aici.
Pentru mine, aceasta a fost o lecţie şi o experienţă de viaţă grozavă, pe care cu siguranţă nu aş fi reuşit să o am afară. Chiar dacă sunt o fire foarte sociabilă şi empatizez uşor , şi chiar dacă nu mi-am imaginat niciodată că voi trece prin acest tip de experienţă, pot spune că regret ce s-a întâmplat, dar nu regret că am ajuns aici. Eu am devenit mai meditativă, am cunoscut multe persoane , am reuşit să înţeleg mult mai multe lucruri pe care afară nu le-aş fi văzut sensul.
Aici am solidarizat, pe partea durerii, a mamei, a femeii, a fiicei.
Vă reamintim că aceste activități se desfășoară în baza unui protocol de colaborare încheiat între Fundația ˝Solidaritate și Speranță˝ – filiala Săvinești, și Penitenciarul de Minori și Tineri din Bacău, valabil până la 31.12.2015.
Obiectivul acestei colaborări este derularea unor activități a timpului liber, precum și formarea și dezvoltarea unor abilități și deprinderi care să contribuie la îmbunătățirea imaginii de sine a persoanelor private de libertate.
Alexandra Gîrbea
Foto: Emanuela Popa
