Colindul Talpalarilor 2014

Viața parohiei Decembrie 29, 2014
Talpalari, nu mai dormiţi
Vremea e să vă treziţi
Că în taina Cerului
E Nașterea Domnului.
 
După datina lăsată
Ne-am strâns cu drag de îndată
S-aducem noi - mici și mari -
Colindă din Talpalari.
 
Stați și nu vă speriați
De n-aveți ce să ne dați
Nuci și mere noi n-om cere
Că-n Hristos avem avere.
 
Împreună e frumos
Că în mijloc e Hristos.
A vesti în taină vie-
E a noastră bucurie.
 
E deschis şi e senin
Părintele Constantin
Şi-i al nostru-ndrumător
Către nesecat Izvor.
 
Când mergem cu tulburări
El ne spune-n îndrumări
De nu vreți a fi răniți
Inima vi-o mai lărgiți.
 
Are inimă de mamă
Şi alină orice rană,
Cu blândeţe ne cuprinde
Şi el mâna ne-o întinde.
 
Și acum ca un păstor
Întru grija oilor
Pentru fluier și merinde
Are traistă de colinde.
 
Stă părintele-n ăst an
Pe-un spătar până-n tavan.
Înțeles-am în sfârșit
Scaunul de spovedit.
 
Părintele Vladislav
A-ntărit pe cel firav
Tineri mulți o să tot vie
După-un an de preoție.
 
Și părintele Bogdan
A mers ceas și-n acest an
Chiar și în necaz să fie
El e tot o bucurie.
 
Şi o mai iubim ca [pe] mama
Pe măicuța Siluana
Ce ne-arată ale sale
Spre-a păşi din nou pe Cale
 
Ne învață cu iubire
Că durerea-i întâlnire
Şi vorbirea cea umilă
E doar plângere de milă.
 
Ne mai face cîte-un semn
Și ne dă câte-un îndemn
„Ia să iei fără cuvinte
La tine însuți aminte!”
 
Maica Rafaela spune
„Ține-te de rugăciune”
Ca-n durere și în greu
Să-L tot chemi pe Dumnezeu.
 
Coda, grup de terapie,
E nevoie-tot să fie.
- La chirie toți să facă
Coerența cardiacă.
 
Maica Gabriela spune
În cântare rugăciune.
Pe Maica Sofronia-o știm
Surâzând ca un copil.
 
E de gașcă maica Mina
Apare ca și lumina
Și maica Nectaria
E calmă ca tămâia.
 
Maica Teodora spune
Cu sfială dar pe bune
De-aș iubi eu ruga toată
Cum iubesc o ciocolată.
 
Din Ardeal e Sora Crina
Ce umblă precum albina
Iară Sora Maria
Mai tot timpul ar tăcea.
 
Ananaes de până sus
Alex-Petrișor s-a dus.
Alexandru a venit
Cântăreț cam liniștit.
 
La Paști când se ia lumina,
Eugen și Dumitrina
Ne-au fost gazde primitoare
Pentru șaizeci de picioare.
 
Tot la Paști ne-am strâns cu drag
Împletind într-un șirag
Bucurii de mult uitate
Având ouă-ncondeiate.
 
Și la Sfântul Siluan
A fost ‘naltul Teofan
Și-mpreună ne-am rugat
Biserica-a răsunat.
 
Cu creion și cu hârtie
Ne-am unit prin poezie
La cenaclu e primire
În versuri-împărtășire.
 
Ș-avem mare scriitoare
Cu talant și suflet mare
Cătălina ne-a spus frate
De omul bolnav de toate.
 
Avem club de patru stele
Cu sfaturi și toate cele
Spre grija piticilor
La clubul mămicilor.
 
De acum cu grijă-om fi
De ferestre zi de zi.
Lîngă rugăciunea armă
Avem și sistem de-alarmă.
 
Fetele - printre tendințe
Mănâncă numai semințe
Și-au gătit timp de un an
Numai torturi raw-vegan.
 
La Serile Talpalari
Am primit cuvinte tari
Anu' acesta frățioare
Lucrăm la implementare.
 
Și de-i mare sărbătoare
În costume populare
Ne-mbracăm întru tradiții
Românește, (nu cu-ambiții).
 
Teatru, film sau alt spectacol
Am văzut, fără obstacol
Cu părintele-ntre noi
Ce ne-adună ca un roi.
 
O gustare-i lucru mare
Când e-mpreună chemare
Trecem la nouă etapă
Din agapă în agapă.
 
Și-n jurul părintelui
Fără grija timpului
Ca-ntr-un cuib ne adunăm
S-ascultăm și să-ntrebăm.
 
Și pe cale împreună
În comuniune bună
Că în Talpalari se lasă
Urmă de „mereu acasă”
 
Peste dealul timpului
Hai la Valea Plopului
Dar să trecem și-mprejur
Pe la Vlad pe la Namur.
 
Nunți cu daruri am primit
Noi familii s-au zidit:
Alex și Iulia-Olteanu
Ștefan și Ema Deleanu.
 
De acum nu poți să lași
Rugăciunea de vrăjmași
Că vrăjmașii cu puteri
Sunt doar prieteni severi.
 
Ne-a strâns focul Dorului
În jurul potirului
Să primim întru căldură
Dulcea cuminecătură.
 
Rugăciunea s-a-ntețit
Din apus la răsărit.
Scoală-te în noaptea-ntinsă
Să ții candela aprinsa!
 
Noi avem mijlocitor
Către-al nost Mântuitor
și pe sfântul fără frică
- pe Ioan Lumânărică.
 
Ocrotiţi de Sfânt’ Ilie
Ce ne cheamă-n curăţie
Şi de Sfântul Siluan
Păzitor de cel viclean.
 
Dă-ne, Doamne, a fi cu Tine
Şi în anul care vine
De zâmbim sau doare rău
Să chemăm numele Tău.
 
Iartă, Doamne, iartă toate
Că în Tine tot se poate
Şi ne dă cu dor în şir
Să fim toţi lângă potir
 
Slavă Doamne, Slavă Ţie
Pentru plâns şi bucurie
Ce-am trăit pe-acest pământ       
Şi-n acest aşezământ!