Concurs ”Macheta Bisericii Frenciugi”

Viața parohiei Iulie 23, 2015

      La această întâlnire am vorbit copiilor despre yoga, mulți știau despre ea ca fiind bună, dar după ce le-am vorbit și-au schimbat opinia. Tot în această Sâmbătă am dat startul unui concurs, formând 4 echipe a câte 5-6 copii. Sarcina constă în construirea unei machete a bisericii din sat. Fiecare copil a adus de acasă materiale: scânduri, carton, ciocan, fierăstrău, etc, iar noi am pus la dispoziție polistiren, carton, foi, hârtie creponată și alte materiale după cerințele copiilor. 

       Fiecare echipă a fost rugată să-și găsească un nume astfel că echipa nr.1 și-a pus numele ”Brâncuși”, echipa nr.2 ”Meșterii”, echipa nr. 3. ”Constructorii”, iar echipa nr.4 „Invincibilii”. Copiii au început proiectul și îl vor continua încă două Sâmbete pentru a-l finaliza. Vor lucra doar Sâmbăta de la ora 14.00 la ora 16.00, la casa parohială. La sfârșitul proiectului va fi un juriu format din preotul paroh, cei 2 epitropi și învățătorul din sat. Se vor acorda și premii, iar în luna august, după data de 15, vom organiza un pelerinaj pentru copii in Banat și Crișana.