Deniile din Săptămâna Mare 2016

Viața parohiei Mai 5, 2016

Deniile sunt slujbe de dimineaţă săvârşite seara, până târziu în noapte, scopul lor principal fiind ca, prin rugăciune şi cântare, prin citirea Sfintei Scripturi, prin pocăinţă şi post, să alungăm din suflet întunericul păcatelor şi să ne umplem de lumina cea tainică şi nevăzută, dar reală şi simţită ca bucurie, a prezenţei iubitoare a lui Hristos în noi şi în cei care se roagă împreună cu Biserica Sa.

Cântarea: „Iată, Mirele vine la miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind…”, precum şi cântarea: „Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa…”, exprimă cel mai intens tensiunea dintre pocăinţă şi iertare, dintre priveghere şi aşteptarea bucuriei învierii şi a întâlnirii cu Hristos.

O altă cântare deosebit de frumoasă care ne cheamă la priveghere în primele trei zile ale Săptămânii Sfintelor Patimi, până în Joia cea Mare, este Luminânda sau Svetilna Deniilor: „Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule dë lumină, şi mă mântuieşte”.

Denia de Joi seara este cunoscută şi drept Denia celor 12 Evanghelii care vorbesc tocmai despre prinderea, procesul Mântuitorului şi despre Răstignirea Mântuitorului. Îndelunga răbdare a Domnului nostru Iisus Hristos este preamărită după fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite la Denia din Joia Mare (Utrenia zilei de vineri). Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcătuiesc un tablou complet al suferinţelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea şi moartea Sa pe Cruce.

Denia Prohodului Domnului din Sfânta şi Marea Vineri cuprinde o serie de cântări sau imne, împărţite în trei stări, inegale ca număr de strofe. Preoţii şi credincioşii, stând în jurul Sfântului Epitaf, cântă pătimirile, răstignirea, moartea şi îngroparea Domnului.

(Informaţii preluate din: prefaţa semnată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României„Lumină spre Lumina Învierii. Înţelesul şi folosul postului”, la cartea „Deniile din Postul Mare”, apărută la Editura TRINITAS, 1999; Cartea „Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi folosul postului –” a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, apărută la Editura Basilica, 2010)