Funcţie de politica angajatorului, în modul de raportare a unui angajat vizavi de locul său de muncă există două posibilităţi: fie se concentrează asupra propriei persoane, asupra modului în care el îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu (inward), fie accentul cade asupra obiectivelor de atins, asupra rezultatului final al muncii sale şi al întregii firme (outward). Diferenţele sunt foarte mari. Abia în ultimii ani, cercetările au evidenţiat că eficienţa într-o companie creşte în mod considerabil atunci când angajaţii sunt educaţi să se concentreze nu asupra reuşitei personale, asupra modului în care ar fi percepuţi de cei ce le evaluează munca, ci asupra lucrării în sine, asupra ţintelor de atins.
Există un curent de opinie care susţine că doar creştinismul occidental, mai ales cel de factură protestantă, poate constitui un suport spiritual pentru cei ce activează în domeniul economic (a se vedea, spre exemplu, Max Weber şi lucrarea sa,„Etica protestantă şi spiritul capitalismului”). Creştinismul răsăritean este asociat cu firile contemplative, cu cei ce caută mereu să se desprindă de cele pământeşti şi să se ancoreze deja în Împărăţia lui Dumnezeu. Unii ortodocşi chiar îşi găsesc o justificare aici pentru lipsa de pragmatism (să nu spun că uneori e lene, pur şi simplu). Oare aşa stau lucrurile? Ne îndeamnă Mântuitorul la a sta departe de orice demers de natură economică, de orice iniţiativă de ordin gospodăresc? Este„negrija zilei de mâine” (Cf. Matei 6, 25-34) totuna cu uciderea din faşă a oricărui elan antreprenorial?
Un răspuns găsim şi în pilda talanţilor (V. Matei 25, 14-30), care ne prezintă cum două dintre cele trei slugi ale unui om, la întoarcerea acestuia, când „a făcut socoteala cu ele”, au adus o sumă de două ori mai mare, adică zece şi patru talanţi, în loc de cinci, respectiv doi talanţi, cât primiseră iniţial. Doar cea care a primit un singur talant (ce echivala, totuşi, cu aproximativ 26 de kg de argint!), l-a îngropat şi l-a înapoiat întocmai stăpânului, ca o „slugă vicleană şi leneşă” (Matei 25, 26), în loc să-l fi dat măcar zarafilor (celor ce schimbau banii, cu un adaos) spre a-l înmulţi.
Ca orice altă pildă, şi aceasta se pretează atât la o interpretare alegorică, cât şi la una literală. Luând în calcul a doua cheie de lectură, sesizăm că lipsei de iniţiativă e preferabilă chiar şi încredinţarea capitalului nostru unui zaraf (cumva echivalentul de azi al unei bănci sau al unui investitor). Este însă aspru taxată de Dumnezeu nelucrarea, îngroparea talantului, indiferent de motivele invocate. Sunt sfinţi ai Bisericii care nu se jenează a folosi cuvântul profit în comentariul lor la această parabolă: „Sluga netrebnică a spus că stăpânul său este aspru dar, cu toate acestea, a neglijat să-l slujească ca să-i aducă câştig, spunând că s-a temut să investească argintul pentru a obţine profit, când el ar fi trebuit să se teamă să nu aducă înapoi stăpânului fără profit ceea ce acesta i-a încredinţat” (V. Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de Omilii la Evanghelii 9.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).
Continuarea pe doxologia.ro.
