Nu deznădăjdui, dragul meu, şi Iisus a fost perceput ca un ratat

Cuvinte duhovnicești Mai 24, 2016

Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie nu se poate sluji decât pe pânza numită antimis şi pe care este zugrăvită punerea în mormânt a Trupului lui Hristos, adică momentul culminant al „ratării”. De aceea, nu te poţi apropia de Sfântul Potir dacă te vezi altfel decât un soi de ratat. Asemănându-te cu Hristos în această cea mai de jos condiţie umană, primind Trupul şi Sângele Său, te poţi împărtăşi şi din slava Învierii Sale. Ratându-te pe tine, te poţi întâlni cu Hristos. Aşa că nu deznădăjdui, dragul meu, văzând că ai eşuat. Gândeşte-te că abia acum eşti pregătit să trăieşti cu adevărat.

Ți se pare că viaţa ta a ajuns în punctul cel mai de jos, că nu ai realizat mai nimic din ceea ce ţi-ai propus. Ai avut atâtea visuri şi acum rătăceşti printre ruinele lor. Crezi că eşti un om de nimic, iar cei din jur îţi întăresc această idee. Te simţi ca un trădător, iar prima persoană pe care ai trădat-o eşti tu însuţi. Ştii că ai avut atât de multe daruri de la Cel de Sus, dar constaţi că ţi-ai bătut joc de ele. Deznădejdea îţi dă târcoale precum o hienă care aşteaptă să mori. Un ratat! Aşa te vezi. Iar rataţii nu merită decât dispreţul şi uitarea. Cine sau ce te-ar mai putea scoate din această capcană întinsă de iscusitul vânător care este diavolul?

Şi totuşi există Cineva care a gustat din această condiţie şi a biruit-o. A biruit-o şi pentru tine. Numele lui este Iisus. Te-ai gândit că El, Fiul lui Dumnezeu, a fost un om Care a cunoscut ratarea? Unul despre Care toţi au crezut că a eşuat? Odată ce S-a lăsat prins şi supus ocărilor şi chinurilor de tot felul, lumea nu a mai crezut în puterea Lui dumnezeiască. Îi cereau să Se dea jos de pe Cruce, spre a crede în El. Dar El Şi-a asumat până la capăt condiţia ratatului, a Celui ce părea că nu-Şi poate duce misiunea până la capăt (paradoxal, El tocmai prin asta o împlinea!). Propovăduise iminenta venire a Împărăţiei lui Dumnezeu şi iată-L acum spânzurat pe lemn, ca unul dintre tâlhari, ca un făcător de rele. „Şi sta poporul privind, iar căpeteniile îşi băteau joc de El, zicând: Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască şi pe Sine Însuşi, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu” (Luca 23, 35).

Chiar şi ucenicii cei mai apropiaţi au crezut că s-a sfârşit totul, că misiunea lui Iisus pe pământ eşua lamentabil. Şi cum n-ar fi gândit aşa, când au auzit că El Însuşi, pe Cruce, strigase cu glas mare „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” (Marcu 15, 34). Aşadar, Îl părăsise Dumnezeu, un soi de scurtcircuit avusese loc şi se stinsese „Lumina lumii” (Ioan 8, 12). Unul dintre ucenici, Cleopa, pe drumul spre Emaus, sintetizează toată această convingere, că totul se sfârşise şi că nu mai aveau nici o aşteptare de la Iisus Nazarineanul: „Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel”(Luca 24, 21). „Nădăjduiam”, dar acum este îngropată nădejdea noastră.

Continuarea pe doxologia.ro.