Episcopii să intensifice dialogul cu familiile preoţeşti (nu doar cu preotul, ci şi cu preoteasa şi copiii lor), dar şi cu unele familii de laici. Este esenţial pentru conducerea Bisericii să aibă un contact direct, nemijlocit cu problemele din familia de azi. A spovedi sau a consilia (sfătui) săptămânal sau chiar o dată pe lună câteva familii de preoţi şi de laici conferă o cunoaştere mai bună a situaţiei decât parcurgerea sau audierea a sute de studii şi de referate.
Duminica trecută (12 iunie 2016), a avut loc la Iaşi a treia ediţie a Marşului pentru Familie. Deşi vremea a fost potrivnică, perspectiva ploii ţinând pe mulţi în casă, totuşi aproximativ 3.000 de persoane (bărbaţi, femei, copii) au dat mărturie lumii despre frumuseţea familiei naturale, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Această instituţie sacră, esenţială şi pentru dăinuirea unui neam, are nevoie de un sprijin cât mai consistent. Cele 3 milioane de semnături strânse de Coaliţia pentru Familie pentru ca definiţia căsătoriei, în înţelesul ei tradiţional, să fie prevăzută nu doar în Codul civil, ci şi în Constituţia României reprezintă, cu siguranţă, un pas important în acest sens. După cum la fel de important este că instituţii precum Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunosc faptul că nu se încalcă drepturile nimănui atunci când legislaţia unui stat european nu permite căsătoria între două persoane de acelaşi sex (a se vedea decizia din 9 iunie 2016, luată după mulţi ani de judecată, în cazul Chapin şi Charpentier contra Franţei). Această decizie spulberă argumentele celor care trâmbiţau până acum că iniţiativa celor "3 milioane de proşti" (Cf. Florin Iaru şi alţii) ar fi una discriminatorie şi neeuropeană. Dimpotrivă, campania furibundă şi murdară dusă împotriva Coaliţiei pentru Familie şi a susţinătorilor săi a demonstrat, încă o dată, intoleranţa celor ce doar se făţărnicesc atunci când invocă drepturile omului şi libertatea de expresie.
Este limpede că apărarea familiei tradiţionale trebuie să se facă şi în continuare, cu toate mijloacele legale. Dar aş vrea să atrag atenţia asupra unui pericol, anume acela de a cădea într-un soi de activism social, neglijând astfel fondul problemei. Putem avea o legislaţie exemplară şi măsuri guvernamentale în sprijinul familiei tradiţionale, putem avea vizibilitate şi susţinere publică pe această temă; deşi toate acestea sunt necesare, ele pot intra la categoria formelor fără fond dacă nu ne aplecăm, la modul foarte serios, asupra a ceea ce macină familia din interior. Avem prea mulţi indicatori statistici (rata divorţurilor, numărul avorturilor, abandonul de orice fel al copiilor de către părinţi, incidenţa violenţei domestice etc.), dar şi informaţii din sânul comunităţilor parohiale, de la "firul ierbii", pentru a mai pune la îndoială faptul că familia se află într-un mare impas, unul fără precedent în istoria umanităţii. Despre factorii care au declanşat sau întreţin această criză s-a tot vorbit. Prea puţin s-a făcut însă în plan concret, deşi soluţii există sau e uşor a le identifica.
Aş pleca de la constatarea că, cel puţin în societatea românească, criza familiei este, de fapt, o criză a familiei creştine, generată, la rândul ei, de o criză a Bisericii – mai exact, de o slăbire a comunităţilor parohiale. În textele noutestamentare nu se vorbeşte despre familie (sau "casă") ca instituţie de sine stătătoare, ci doar în legătură cu marea familie a Bisericii. Semnificativ este faptul că, încă de la începuturile creştinismului, familia este definită ca "ecclesia domestica" – adică biserica de acasă. Integrarea în comunitatea centrată euharistic era temelia unei vieţi de familie sănătoase şi cu bune roade. Conform multor mărturii, slujba cununiei (ca şi a altor taine sau ierurgii) nu era, la începuturi, o slujbă de sine stătătoare, ci era înglobată organic în rânduiala Sfintei Liturghii (a se vedea lucrarea de doctorat a sârbului Nenad S. Miloşevici, "Dumnezeiasca Liturghie – centrul cultului în Ortodoxie. Legătura indisolubilă a Sfintelor Taine cu dumnezeiasca Euharistie"). "Celula familiei"era sănătoasă pentru că se integra armonios în ceea ce numim "Trupul Domnului", fiecare fiind mădular viu al acestui organism divino-uman (Cf. Romani 12, 5 sau I Corinteni 12, 27). Ce putem face azi pentru a atinge iarăşi acest ideal?
Continuarea pe doxologia.ro.
